Tehnologia nucului TEHNOLOGIA SI CULTURA NUCULUI in agricultura ecologica. Planul de Afacere pentru Cresterea Nucului Ecologic.

Tehnologia nucului

TEHNOLOGIA SI CULTURA NUCULUI

in agricultura ecologica

Juglans regia Fam. Juglandaceae

Prof.dr Viorel Mitre

Conf.dr. Avram Fitiu

U.S.A.M.V. Cluj Napoca

1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DE RĂSPÂNDIRE

Importanţa. Nucul este o specie foarte valoroasă, fiind în acelaşi timp pom fructifer, plantă tehnică, plantă medicinală şi decorativă.

• Ca pom fructifer nucul este important pentru fructele sale care reprezintă un aliment complex şi complet. Miezul de nucă conţine: 52-77% substanţe grase, 12-25% substanţe proteice, 5-24% hidraţi de carbon, 1,3-2,5% săruri minerale (Cu, Zn, K, Mg, P, S, Fe, Ca), vitamine A, B₁, B₂, P şi îndeosebi vitamina C, 40-50 mg% (de 4 ori mai mult decât măceşele şi de 40 de ori mai mult decât sucul de portocale). Sub raportul valorii energetice, 1 kg de miez de nuci echivalează cu 6500-7000 calorii. Substanţele grase au în componenţă în principal acizi graşi nesaturaţi, iar proteinele conţin numeroşi aminoacizi esenţiali, substanţe cu funcţie foarte importantă în metabolismul organismului uman.

• Ca plantă tehnică, nucul constituie materie primă pentru diverse ramuri industriale. Datorită însuşirilor sale decorative şi fizico-mecanice, lemnul de nuc este folosit în industria mobilei, în industria avioanelor şi automobilelor. Din miezul de nucă se extrage un ulei fin semisicativ, cu întrebuinţări multiple: alimentar, fabricarea cernelei tipografice, lacurilor şi vopselelor, pictură.

Turtele de nucă (produs secundar de la fabricarea uleiurilor) se folosesc la prepararea halvalei sau altor produse de cofetărie sau în hrana animalelor.

Nucile verzi recoltate înainte de întărirea endocarpului se folosesc la prepararea dulceţei sau lichiorului de nuci.

Mezocarpul, scoarţa, frunzele, ramurile, rădăcinile sunt materii prime valoroase în vederea extragerii taninului şi unor coloranţi vegetali.

Endocarpul constituie materie primă pentru obţinerea cărbunelui activ, amestecurilor abrazive şi a linoleumurilor fine.

• Ca plantă medicinală nucul este folosit din vechime. În prezent din nucile verzi şi frunzele de nuc se extrage iodul şi alte produse farmaceutice recomandate contra dispepsiilor cronice, avitaminozelor, dereglări ale aparatului digestiv, conjunctivite, rahitism (C.I.Komănici, citat deM.Popescu şi colab., 1993).
• Ca plantă decorativă nucul este apreciat pentru portul său, frunzişul bogat şi mirosul plăcut pe care îl emană. Se utilizează în plantaţii de aliniament, solitar sau în pâlcuri.

Origine şi arie de răspândire. Originar din Iran (provincia Ghilan), nucul s-a extins apoi în China, India, Europa, America de Nord (secolul trecut) şi câteva zone din Peru şi Brazilia.

În prezent nucul se cultivă aproape în toate ţările cu climat temperat situat între paralelele 10-50 (F.Bergougnoux şi Grospien, 1975).

Din nefericire în majoritatea ţărilor lumii cultura nucului are un caracter extensiv, pomii cultivându-se izolat fără lucrări de întreţinere. Există, desigur, plantaţii comerciale în ţările dezvoltate, dar suprafeţele sunt relativ mici comparativ cu celelalte specii pomicole.

Din datele FAO, producţia mondială de nuci este într-o continuă creştere. De la 692,4 mii tone în 1969-1971 s-a ajuns la 1108 mii tone în 1998. Cele mai mari producţii de nuci se obţin în Asia (558.000 t) urmată de Europa (290.000 t), America de nord (225.000 t), China, SUA, iar ţările mari cultivatoare sunt în ordine: Turcia, Cehoslovacia, România (32.000 t), Franţa, Bulgaria (FAO Yearbook, 1998).

În România, la recensământul pomilor din 1979 existau în cultură 4,3 mil. pomi din care 912 mii în masiv pe 7.616 ha şi 3,4 milioane pomii răzleţi.

2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE

2.1. Specii care au contribuit la obţinerea de soiuri şi portaltoi

Nucul aparţine familiei Juglandaceae care cuprinde 6 genuri. Pentru pomicultura zonei temperate 2 din acestea prezintă importanţă şi anume genul Juglans şi genul Pterocarya.

Genul Juglans cuprinde 12 specii, din care pentru ţara noastră importante pentru obţinerea de noi soiuri şi portaltoi sunt: Juglans regia L. şi pentru obţinerea de portaltoi Juglans nigra.

Din genul Pterocarya specia P.stenoptera are rezultate ca portaltoi vegetativ pentru nuc.

Soiurile de nuc recomandate pentru producţie, în România sunt prezentate în tabelul 14.1.

2.2. Cerinţe faţă de factorii ecologici

Cerinţe faţă de temperatură. Nucul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale cuprinse între 8-10C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai caldă de 20-22C), ierni blânde (temperatura medie cea mai scăzută -1...-3C). Amplitudinile medii anuale ale temperaturilor nu trebuie să depăşească 21-23C. Temperaturile mai mari de 35C sunt dăunătoare pentru nuc, acestea producând arsuri pe frunze, lăstari şi fructe, debilitează pomii şi depreciază calitatea fructelor prin înnegrirea mezocarpului şi chiar a endocarpului şi tegumentului seminal (V.Cociu şi colab., 1983).

Mult mai dăunătoare pentru nuc sunt temperaturile scăzute din timpul iernii şi primăverii. Limita de rezistenţă la ger variază în funcţie de tip între -25 şi -36C şi chiar -40C.

Cei mai sensibili la ger sunt amenţii şi mugurii micşti de flori femele care degeră la -25...-27C. Ramurile anuale degeră la -30...-36C.

Gerurile timpurii de toamnă şi cele de revenire primăvara sunt foarte periculoase, amenţii putând fi afectaţi la -17...-18C.

Dăunătoare pentru nuc sunt şi oscilaţiile de temperatură sub şi peste 0C, oscilaţii care duc la decălirea şi degerarea cambiului şi apariţia unor plăgi şi crăpături adânci pe trunchi şi ramuri.

După intrarea în vegetaţie rezistenţa nucului la ger scade considerabil, temperaturile mai mici de 0C sunt dăunătoare.

La -3C sunt distruse atât florile cât şi frunzele şi lăstarii (M.Popescu şi colab., 1993).

Cerinţe faţă de lumină. Nucul face parte din grupa speciilor cu cele mai mari cerinţe faţă de lumină, fapt justificat de modul lui de creştere şi ramificare şi de zona lui de origine.

Insuficienţa luminii determină reducerea cantităţii de substanţă sintetizată de frunze care determină creşteri reduse, diferenţiere redusă de flori femeieşti, producţii scăzute şi de calitate slabă, rezistenţă scăzută la ger.

Insuficienţa luminii favorizează evoluţia agenţilor patogeni şi în special a unor bacterii care produc pagube însemnate.

S-a stabilit că cerinţele nucului sunt satisfăcute la nivelul optim dacă durata de strălucire a soarelui însumează 800-1000 de ore în perioada diferenţierii florilor femele şi 1100-1800 de ore în perioada creşterii şi maturării fructelor (Godeanu V., Popescu M., 1978).

Astfel, este recomandat ca, în zonele de deal, nucul să fie amplasat numai pe expoziţii sudice, sud-estice şi sud-vestice. În zonele de câmpie pe expoziţii sudice temperatura se ridică uneori peste limita optimă pentru fotosinteză, de aceea în aceste zone plantaţiile se vor amplasa pe expoziţii nord-estice, nord-vestice (V.Cociu şi colab., 1983).

Pentru a favoriza utilizarea cât mai bună a luminii, nucul trebuie condus sub formă de vas ameliorat, vas întârziat, piramidă leader, iar distanţele de plantare se vor alege în funcţie de combinaţia soi - portaltoi. Orientarea rândurilor se va face pe direcţia N-S.

Cerinţele faţă de apă. Nucul are pretenţii moderate faţă de factorul apă. Zonele favorabile culturii nucului sunt cele care acumulează 600-700 mm precipitaţii anuale bine repartizate.

Cea mai mare nevoie de apă la nuc se înregistrează în perioada creşterii intense a lăstarilor şi fructelor, când suma precipitaţiilor trebuie să ajungă la 100-200 l/m² în fiecare lună. În perioada maturării fructelor nucul cere 60-90 l/m² lunar iar în perioada repausului este suficient un nivel al precipitaţiilor de 40-50 l/m²/lună.

Pentru întreaga perioadă a creşterii şi maturării fructelor (mai - octombrie) s-a stabilit că nucul are nevoie de 300-400 l/m² apă (V.Cociu ş.a., 1983).

Nucului îi sunt dăunătoare atât insuficienţa apei cât şi excesul de umiditate. Excesul de apă din atmosferă favorizează atacul de antracnoză şi bacterioză. Drenajul necorespunzător asociat cu excesul de apă din sol duce la debilitarea pomilor prin asfixierea rădăcinilor. Pânza de apă freatică trebuie să fie situată la peste 2,5-3 m adâncime în sol.

Cerinţele faţă de sol. Această specie are pretenţii moderate faţă de sol, reuşind pe o gamă foarte variată de soluri.

Pentru a realiza livezi reuşite cu producţii mari se cer soluri fertile, calde, permeabile pentru apă şi aer, profunde, cu textură uşoară sau mijlocie, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6-7), cu subsol permeabil.

În condiţii de fertilizare organo-minerală şi de irigare, nucul poate fi cultivat şi pe nisipuri. Contraindicate sunt solurile argiloase, grele, reci, compacte, impermeabile şi cele scheletice, slab fertile.

2.3. Caracteristici morfologice şi de producţie

Sistemul radicular. Deşi multă vreme s-a crezut că nucul are sistem radicular pivotant care pătrunde până la 6-7 m adâncime, prin cercetările sale E.Rusu (1969) contrazice această afirmaţie prin următoarele:

• adâncimea maximă atinsă de rădăcinile nucului este de 140 cm pe nisipuri, 80 cm pe podzoluri şi de 110 cm pe celelalte tipuri de sol. Numărul de rădăcini care au atins aceste adâncimi a fost foarte redus;
• marea masă de rădăcini în şcoala de puieţi pe solurile brune atât pentru nucul comun cât şi pentru nucul negru este situată între 10-40 cm, iar în câmpurile pepinierei între 15-60 cm,
• în livadă adâncimea de repartizare a rădăcinilor pe podzoluri la vârsta de 10 ani este între 0.50 cm, iar la 40 de ani între 0-20 cm, pe celelalte tipuri de soluri la vârsta de 10 ani până la 50 cm adâncime, la 20 de ani între 20-80 cm iar la 40 de ani revine la 50 cm adâncime;
• solurile cu apă freatică superficială din luncile râurilor fac ca adâncimea maximă atinsă de sistemul radicular să nu depăşească 28-30 cm adâncime. Creşterea se opreşte la o anumită distanţă de pânza de apă freatică (spaţiu de siguranţă care este de cca. 30-40 cm);
• răspândirea superficială a rădăcinilor pe terenurile în pantă are ca rezultat urnirea pantei în amonte şi în aval. În cazul pantelor foarte abrupte, rădăcinile din amonte prin alungirea lor puternică ajung să depăşească ca înălţime pe cea a coroanei;
• distanţele orizontale maxime atinse de rădăcinile nucilor sunt specifice tipurilor de sol, astfel: pe nisipuri 23,3 m, pe soluri brune 20 m, pe cernoziomuri 10,5 m. Pe stânci au fost găsite cele mai lungi rădăcini (27,2 m) ce au depăşit de 7 ori diametrul coroanei pomului respectiv;
• pe toate tipurile de sol densitatea cea mai mare de rădăcini se întâlneşte în primii 2-4 m de la trunchi;
• sistemul radicular al nucilor vecini se întrepătrunde neexistând fenomenul de evitare ca la alte specii, ramurile din coroanele a 2 nuci vecini nu se întrepătrund niciodată chiar dacă nucii se găsesc la 3 m distanţă.

La nuc se înregistrează 3 valuri de creştere a sistemului radicular:

• valul I - ianuarie - martie;
• valul II - aprilie - august;
• valul III - august - decembrie.

Când temperatura din sol scade sub -4C, valul I de creştere nu mai are loc.

Tulpina. Procesul de creştere la nuc este foarte lent mai ales în primii ani de la plantare, ulterior însă nucul depăşeşte prin talie toate celelalte specii pomicole. Trunchiul creşte drept, scoarţa la început este netedă, iar mai târziu formează un ritidom gros care crapă longitudinal.

Coroana este mare (20-25 m în diametru), globuloasă, rară. În perioada de tinereţe creşterile anuale ajung la 1-2 m, iar după intrarea pe rod se reduc la 10-15 cm. Ramurile anuale sunt groase, cu măduva lamelară.

Mugurii. Nucul este o specie unisexuat monoică care prezintă pe acelaşi pom trei categorii de muguri: vegetativi, de amenţi, micşti de flori femele. Mugurii sunt dispuşi serial. Pe ramuri mugurii de flori şi cei vegetativi sunt dispuşi în treimea superioară iar amenţii spre bază.

Muguri vegetativi şi cei de amenţi se formează pe lăstari, primăvara în luna mai iar cei micşti de flori femele diferenţiază în iulie-august.

Frunzele la nuc sunt imparipenat compuse cu 5-9 foliole.

Înflorirea, polenizarea şi fecundarea. Florile mascule sunt grupate în amenţi. Într-un ament se găsesc de regulă 70-150 de flori, iar fiecare floare are între 2-32 de stamine. Un nuc matur produce 5-20 miliarde de grăunciori de polen. În condiţii normale, pe fiecare mm² de teren cad în 24 de ore între 1 şi 8 grăunciori de polen (tabelul 4.1.).

Tabelul 10. Numărul de grăunciori de polen căzuţi pe mm² în 24 de ore la diferite distanţe de plantare (Schneiders E., citat de M.Popescu şi colab., 1982)

Distanţa (m)	0	18	40-50	75	150
Grăunciori de polen (buc)	8	4,1	2,5	1,7	1,0

După ieşirea din anteră, grăunciorii rămân viabili 2-3 zile.

Florile femele apar solitar sau grupate câte 2-3 sau chiar mai multe, apical pe lăstarii fertili. La început sunt sferice, apoi la extremitatea lor apare stigmatul care este format din doi lobi. Aceşti lobi, în primele zile sunt paraleli, apoi ajung la 180 după care vârfurile lor încep să se recurbeze. Momentul de maximă receptivitate faţă de polen este de la începutul desfacerii lobilor până când ei ajung divergenţi.

La unele soiuri înfloresc mai întâi florile femeieşti (soiuri protogine): Geoagiu 65, Germisana, Orăştie, Novaci, la altele înfloresc mai întâi florile bărbăteşti (soiuri protandre): Sibişel precoce T25, iar la alte soiuri (homogame) cele două categorii de flori se deschid simultan: Productiv de Geoagiu, S44 etc.

Pe pom deschiderea florilor femeieşti durează cca. 12-18 zile, iar a amenţilor 5-6 zile.

Având în vedere că producţia de fructe depinde de numărul de flori polenizate şi fecundate este necesar ca la plantare pentru fiecare soi de bază să se intercaleze câte 2-3 soiuri polenizatoare, a căror amenţi să-şi eşaloneze înflorirea pe întreaga perioadă de înflorire a florilor femeieşti. Majoritatea soiurilor de nuc sunt infertile, dar cercetările efectuate de unii autori au evidenţiat că procentul de flori fecundate diferă în funcţie de soiul polenizator (I.Godeanu, 1975).

Ciclul anual. În comparaţie cu celelalte specii, nucul are o perioadă de repaus lungă şi porneşte în vegetaţie printre ultimele specii pomicole. Repausul profund durează până la începutul lunii noiembrie.

Caracteristic pentru nuc este faptul că în perioada repausului facultativ şi în primele fenofaze de vegetaţie din rănile făcute cu ocazia tăierilor are loc o abundentă scurgere de sevă denumită ca şi la viţa de vie "plâns". Între intensitatea plânsului şi rezistenţa la ger este o strânsă corelaţie, apariţia plânsului evidenţiind sfârşitul repausului profund şi începutul repausului facultativ (V.Cociu şi colab., 1983). Abundenţa de sevă împiedică cicatrizarea rănilor, de aceea se recomandă evitarea tăierilor în perioada plânsului.

Pornirea în vegetaţie are loc în aprilie, când temperatura medie zilnică devine aproape constantă 16C. Dezmuguritul, înfrunzitul şi înflorirea au loc după 15-20 zile de la umflarea mugurilor. Creşterea lăstarilor este maximă în mai. Încetinirea creşterii lăstarilor se realizează în ultima decadă din iunie.

În primele 30-40 de zile de la legare, fructele cresc în volum căpătând forma şi dimensiunile normale. După încetinirea creşterii în volum are loc diferenţierea ţesuturilor şi acumularea miezului.

În condiţiile ţării noastre soiurile timpurii se maturează în august, cele cu maturare mijlocie în septembrie, iar cele târzii în octombrie.

Vigoarea. Nucul este o specie de vigoare mare. Pomii altoiţi au vigoare mai mică decât cei din sămânţă. De asemenea, pomii altoiţi pe J.nigra au vigoare mai mică decât cei altoiţi pe J.regia.

Longevitatea. În zonele cele mai favorabile, nucul poate trăi 200-400 de ani. În ţara noastră nucii din sămânţă trăiesc de regulă 100-150 ani, cei altoiţi pe J.regia 60-80 de ani, iar cei altoiţi peJ.nigra 25-40 de ani.

Perioada de tinereţe durează 5-12 ani, creşterea şi rodirea 12-40 ani, maximum de rodire situându-se de la 40-80 de ani, iar perioada de declin apare după 80 de ani.

Precocitatea. Nucul obţinut din sămânţă produce fructe după 10-15 ani, cei altoiţi peJ.regia după 6-8 ani, iar cei altoiţi pe J.nigra după 5-6 ani. Există soiuri foarte precoce care produc fructe după 2 ani (Jupâneşti, R 3/3, Ideal etc.).

Potenţialul productiv este influenţat de vârsta pomilor, soi, portaltoi, agrotehnică. O livadă intensivă cu 160 de pomi/ha, altoiţi pe J.nigra a produs 1600 kg/ha la 10 şi numai 800 kg/ha la 30 de ani, iar o plantaţie mixtă cu 40 de pomi/ha altoiţi pe J.regia şi 120 pomi altoiţi pe J.nigra au produs 1300 kg/ha în anul 10 şi 3200 kg/ha în anul 60 de la plantare.

Pe pomii crescuţi izolat, în ţara noastră, s-au obţinut producţii de 100-500 kg/pom (V.Cociuşi colab., 1989).

Soiuri (dupa un studiu realizat de Gelu Corneanu SCDP Iasi/Trecut, prezent si perspective ale culturii nucului in Romania)

1. Soiuri din zona Geoagiu (SCDP Geoagiu)

Autori:

Sibişel precoce 1975 Protandru şi E. Manughevici N. Meza, V. Cociu

Geoagiu 65 1975 Protogin şi I. Deaconu V. Cociu, N. Meza

Sibişel 44 1979 Protogin şi I. Deaconu N. Meza şi E.

Germisara 1979 Protogin Manughevici Sarmis 1985 I. Deaconu Protandru N. Meza şi I.

Sibişel 252 2003 Protogin Deaconu

1.1.SIBIŞEL PRECOCE

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu din populaţiile de nuc de la Geoagiu,judeţul Hunedoara.- Fructele sunt mari de 13,5 g (74 fructe/kg), miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 49,0-50,0 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 - 7 de la plantare.

1.2. GEOAGIU 65

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu din populaţiile de nuc din judeţulHunedoara.- Fructele sunt mari de 14,0 g (71 fructe/kg), miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 50,6-51,2 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 - 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 3,7 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

1.3. SIBIŞEL 44

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu, judeţul Hunedoara din populaţiile de nucde la Sibişel, judeţul Hunedoara .- Fructele sunt mari de 14,5 g (69 fructe/kg), miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 48 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 3,2 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

1.4. GERMISARA

Origine: a fost obţinut la SCDP Geoagiu din încrucişarea soiurilor Sibişel 44 (mamă) şi Sibişel precoce (tată).- Fructele sunt foarte mari de 15,5 g (65 fructe/kg), miezul reprezintă 50 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 3,0 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

1.5. SARMIS

Origine: a fost obţinut la SCDP Geoagiu din polenizarea liberă a soiului Sibişel precoce.- Fructele sunt mijlocii de 12,5 g (80 fructe/kg), miezul reprezintă 50 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de la plantare.

1.6. SIBIŞEL 252

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu, judeţul Hunedoara din populaţiile de nucde la Sibişel.- Fructele sunt mijlocii de 12-13 g în medie (77 fructe/kg), miezul reprezintă 49 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

2. Soiuri din zona Gorj (SCDP Târgu Jiu)

Autori:

Peştişani 1975 D. Blaja Protandru

Novaci 1979 D. Blaja Protogin Protandru

Şuşiţa 1979 D. Blaja ProtandruVictoria 1979 D. Blaja

2.1. PEŞTIŞANI

Origine: a fost obţinut prin selecţie în populaţiile de nuci din Gorj, omologat ca soi noula Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Târgu Jiu.- Fructele sunt mijlocii de 10 g (100 fructe/kg), miezul reprezintă 50 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,5 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

2.2. NOVACI

Origine: a fost obţinut prin hibridare naturală, omologat ca soi nou la Staţiunea deCercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Târgu Jiu.- Fructele sunt mijlocii de 11,7 g (85 fructe/kg), miezul reprezintă 47 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

2.3. ŞUŞIŢA

Origine: a fost obţinut prin selecţie din populaţiile de nuci din Gorj.- Fructele sunt mari de 12,0 g (83 fructe/kg), miezul reprezintă 47 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare.

2.4. VICTORIA

Origine: a fost obţinut prin selecţie din populaţiile de nuci din Gorj.- Fructele sunt mari de 11,4 g (88 fructe/kg), miezul reprezintă 50,6 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare.

3. Soiuri din zona Argeş (ICDP Piteşti - Mărăcineni)

Autori:

Jupâneşti 1984 Protogin şi V. Vasilescu P. Parnia, I. Onea

Bratia 1984 Protogin şi V. Vasilescu P. Parnia, I. Onea Protandru Roxana 1991 şi V. Vasilescu V. Vasilescu, P. Protandru

Muscelean 1993 Pătrăşcoiu şi A. Răchiţeanu

3.1. JUPÂNEŞTI

Origine: soi obţinut prin selecţie în populaţiile de nuci din Argeş, omologat ca soi noula Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti Mărăcineni.- Fructele sunt mijlocii de 12,2 g în medie (89 fructe/kg), miezul reprezintă 52 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

3.2. BRATIA

Origine: soi obţinut prin selecţie în populaţiile de nuci din Argeş, omologat ca soi noula Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti Mărăcineni .- Fructele sunt mijlocii de 13,8 g în medie (72 fructe/kg), miezul reprezintă 48 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6-7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,2 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

3.3. MUSCELEAN

Origine: Soi obţinut din populaţiile de nuci din Argeş, selecţionat la ICDP Piteşti –Mărăcineni. - Fructele mari de 14,5 g (69 fructe/kg), uniforme, cu coaja relativ subţire, iar miezul reprezintă 51,2 % din greutatea fructului. - Intră pe rod din anul 6-7 de la plantare.

4. Soiuri din zona VÂLCEA (SCDP Vâlcea)

Autori:

Valcor 1999 Protandru Turcu, I. Godeanu şi C. Cătuşanu. I. Botu, M. Botu,

Valmit 2000 Gh. Achim, El. Protogin Turcu. I. Botu, M. Botu, Gh. Achim, El. Protogin

Valrex 1999 Turcu şi I. Godeanu.

4.1. VALCOR

Origine: a fost selecţionat la SCDP Râmnicu-Vâlcea, din populaţiile de nuc din zonaVâlcea.- Fructele sunt mijlocii de 12,8 g în medie (78 fructe/kg), miezul reprezintă 51 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,6 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

4.2. VALMIT

Origine: a fost selecţionat la SCDP Râmnicu-Vâlcea, din populaţiile de nuc din zonaVâlcea.- Fructele sunt mijlocii de 12,9 g în medie (77 fructe/kg), miezul reprezintă 52 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,1 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

4.3. VALREX

Origine: a fost selecţionat la SCDP Râmnicu-Vâlcea, din populaţiile de nuc din zonaVâlcea.- Fructele sunt mare de 14,0 g în medie (71 fructe/kg), miezul reprezintă 48,8 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,5 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5. Soiuri din zona IAŞI (SCDP Iaşi)

Autori:

Miroslava 1994 L. Petre Protogin L. Petre şi E.

Ovidiu 2001 Protandru Rominger I. Bodi, E.

Velniţa 1994 Rominger, L. Petre Protogin şi V. Vasilescu L. Petre şi E. Protandru

Anica 1999 Rominger

5.1. MIROSLAVA

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în localitatea Miroslava, judeţul Iaşi. - Fructele sunt mari spre foarte mari, cu coaja subţire, miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 52,6% din greutatea fructelor. - Intră pe rod din anul 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 3,1 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5.2. OVIDIU

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în zona Flămânzi, judeţul Botoşani.- Fructele sunt mijlocii spre mari, cu coaja subţire, miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 53,2% din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5.3. VELNIŢA

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în zona Velniţa dincomuna Deleni, judeţul Iaşi. Soiul este cu rodire pe lăstari terminali şi laterali. -Fructele sunt mari 13,5 g (74 fructe/kg), cu coaja relativ subţire, miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 50,6-51,2% din greutatea fructelor. -Intră pe rod din anul 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,7 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5.4. ANICA

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în zona Velniţa dincomuna Deleni, judeţul Iaşi.Soiul este cu rodire pe lăstari terminali şi laterali.-Fructele sunt mari 14,0 g (71 fructe/kg), cu coajarelativ subţire, miezul umple bine cavitateavalvelor, cu un randament de 57% din greutateafructelor.-Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are ocapacitate de producţie de 2,9 t/ha (100 pomi/ha,la 20-22 ani de la plantare).

Imagini:

Miroslava
Ovidiu
Anica
Velnita

6. Soiuri din Republica Moldova (dupa un studiu realizat de Nicolae Kiktenko)

6.1. Chisinau

Pomul are o putere de creştere moderată, are coroană rotunjită si intră în sezonul de creştere cu două săptămâni mai târziu faţă de soiurile timpurii. Staminele şi pistilurile înfloresc simultan. Acest soi se polenizează singur. Fructele, de dimensiune medie, pot atinge în medie o masă de 10gr. Forma fructului este rotundă puţin alungită. Învelişul este subţire, în vrac, suprafaţa fină strălucitoare, uşor de strivit. Miezul este de culoare albă acoperit cu o coajă subţire de culoare alb-galben, este uleios, conţine peste 66% de grăsimi. Miezul constituie aproximativ jumătate din masa fructului şi este uşor de îndepărtat de pe coajă. Soiul este caracterizat ca rezistent la ierni, cu o recoltă anuală bogată.

6.2. Costiujeni

Pomul este de dimensiuni medii cu o coroană plat-rotundă. Acest soi de nuci înfloreşte mai devreme şi este proterandric. Staminele înfloresc cu 10-12 zile mai devreme decât pistilurile. Cel mai bun polenizator este soiul de Schinoasa. Fructele sunt mari (14,5 g), forma aproape rotundă, unidimensionale, uşor de strivit. Partea de sus a fructului este aproape rotundă, lipsită de strălucire, de culoare maro. Miezul se delimitează uşor are o culoare albă cu nuanţe de galben. Miezul constituie aproximativ jumătate din greutatea fructului şi conţine aproximativ 70% de grăsimi. Soiul se distinge prin rezistenta sporita la ger, poate fi afectat uşor însă nesemnificativ de bacterioză. Fructele sunt de o calitate comercială înaltă.

6.3. Schinoasa

Pomul are o putere de creştere moderată, are coroană rotunjită uşor alungită. Înfloreşte protogenic în stadii incipiente. Pistilurile înfloresc cu 7 zile mai devreme decât staminele. Cel mai bun polenizator este soiul de Costiujeni. Fructele sunt mari (12,5 g), în formă de ou. În partea de sus a fructului sunt uşor alungite, la bază rotunjite. Învelişul de grosime şi densitate medie, netede, de o culoare galben – gri. Miezul este mare şi bine încorporat în coaja fructului. Acesta constituie aproximativ jumătate de greutate fructului şi conţine 69,7% grăsime. Miezul se decojeşte uşor şi în întregime. Culoarea miezului este de un galben deschis. Pomul se caracterizează cu o rezistenţă relativă la ger, este foarte roditor, însă este afectat în anii cu umiditate înaltă.

6.4. Corjeuti

Pomul are o creştere moderată, cu o coroană rotundă lăsată de densitate medie. Înfloreşte în stadii incipiente, de obicei la sfârşitul lunii aprilie. Tip de înflorire protogenic. Pistilurile înfloresc cu 5-6 zile înainte de stamine. Cel mai bun polenizator este soiul de Călăraşi. Fructul este relativ mic, cu o greutate medie de 10 grame. Forma fructului este cilindrică - elongată. Partea de sus a fructului este puţin alungită, iar la bază puţin plată. Învelişul este subţire, slabă, lucitoare de o culoare alb –sur.Miezul este alb, acoperit cu o coajă de culoarea gălbuie, este uşor separat în întregime. Miezul constituie aproximativ 48-50% din fruct şi are 67,5% grăsime.Soiurile se disting prin rezistenţă la ierni, are un rod stabil cu un randament ridicat. În cazul îngrijirii corespunzătoare cerinţelor agrotehnice fructele pot forma clustere a câte 7-15 bucăţi împreună.

6.5. Calarasi

Pomul este viguros cu o coroană înaltă uşor alungită. Înfloreşte în termenele medii. Staminele şi pistilurile înfloresc în perioade de timp diferite cu o pauză de 5-7 zile. Cel mai bun polenizator este soiul de Schinoasa. Fructele sunt mari. Greutatea medie a unui fruct variază între 15 şi 19 grame. Forma este rotundă cu vârf ascuţit şi baza mai mult plată. Coaja este destul de groasă şi densă. Miezul este mare, la strivirea cojii se îndepărtează în întregime. Miezul este acoperit cu o cojiţă deculoare galbenă, este foarte gustos, constituie aproximativ jumătate din greutatea fructului şi conţine 68% grăsimi.

6.6. Cazacu

Pomul este viguros şi cu o coroană rotunjită, înaltă şi deasă. Soiul este protogenic. Pistilurile înfloresc cu 6-7 zile mai devreme decât pistilurile. Cei mai bun polenizatori sunt soiurile de Costiujeni şi Călăraşi. Fructele au o coajă lemnoasă medie (mai mult de 10 g), sub formă cilindrică. În partea de sus a fructului este uşor convex, fundul plat. Coaja este de grosime medie, densă, de culoarea galben deschis, marginile uşor accentuate. Miezul este de culoare albă, şi constituie aproximativ 60% din masă. Soiul este caracterizat de rezistenţă la temperaturi joase şi la boli.

6.7. Cogalniceanu

Pomul are creştere moderată, cu coroana rotunjită. Acesta se deosebeşte prin intrarea în perioada de fructificare devreme şi o creştere rapidă a productivităţii. Soiul este protogenic. Cei mai buni polenizatori sunt soiurile de Costiujeni şi Călăraşi. Fructele sunt mari, de formă cilindrică. Partea de sus a fructului este uşor conică, fundul plat. Învelişul este subţire, puternic, neted, de culoare gălbuie. Miezul este mare, se îndepărtează în întregime uşor, şi constituie 48-50% de la masa fructului. Soiul are un rod anual bogat.

6.8. Codrene

Soiul este viguros. Pentru o creştere normală are nevoie de soluri fertile, adânci şi uşoare. Se caracterizează printr-o rezistenţă înaltă la îngheţuri, şi suportă temperaturi joase de până la 32 şi chiar 35 grade Celsius sub zero. De asemenea este rezistent la dăunători. Mugurii apar cu 4-5 zile mai târziu, în comparaţie cu soiurile cu un termen mediu de înflorire. Florile femele înfloresc la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Tip înflorire – protogenic, cu o diferenţă de 1-4 zile. Femelele apar încă în momentul în care mugurii nu sunt desfăcuţi complet, fapt ce-i le apără de îngheţurile de primăvară. Fructe - abundente şi cu regularitate. Înregistrează o producţie destul de omogenă. Fructe sunt mari, cu coaja bine prinsă, suprafaţa este relativ netedă. Miezul se extrage în întregime sau în jumătăţi şi are un aspect atractiv.

6.9. Lungulete

Soiul este destul de viguros şi nu necesită condiţii speciale de creştere şi îngrijire. Creste bine pe soluri uşoare şi adânci. Se caracterizează printr-o rezistenţă înaltă la îngheţuri, şi suportă temperaturi joase de până la 32 şi chiar 35 grade Celsius sub zero. Este rezistent la dăunători. Mugurii se desfac aproximativ la mijlocul lunii aprilie. Tipul de flori este caracterizat de proterandrie cu o diferenţă de 2-5 zile. Are un rod bogat. Nucile ca dimensiune sun mai mari ca media, uniforme, de formă oval alungită. Suprafaţa este netedă, coajă subţire, uşor de spart, au un aspect atractiv.

6.10. Pesceanschii

Pomul este de dimensiuni medii cu coroana rotunjită şi relativ dens. Unghiul de separare a ramurilor aproape de orizontală, şi sunt destul de rare. Coaja trunchiului este acoperită de mici crăpături. Ramurile sunt de dimensiuni medii, drepte, de culoare brună. Frunzele sunt alungite, opace, marginea frunzelor netedă. Florile sunt medii sub formă de urcior cu nuanţe roz.Tip de înflorire protogenic. Perioada de înflorire a florilor femele 27 aprilie – 12 mai fapt ce permite să scape de îngheţurile de primăvară. Soiul se polenizează parţial singur, însă printre cei mai buni polenizatori sunt soiurile Cazacu, Schinoasa, Cogâlniceanu, Briceni. Fructul este de mărime medie, forma rotund-oval, fără margini. Învelişul este subţire, dens, mat. Miezul este de culoare crem, dens. Miezul ocupă doar 85% din fruct, si este uşor de îndepărtat. Este potrivit pentru îndepărtarea mecanizată a miezului. Dispune de un gust excepţional, plăcut pentru desert. Soiul este universal, este potrivit atât pentru prelucrare cât şi pentru consum în formă proaspătă. Reecoltare: a treia decadă a lunii septembrie – prima decadă a lunii octombrie. Soiul este rezistent la secetă, la căldură, suportă uşor iernile geroase friguri de până la 30 grade Celsius.

6.11. Falesti

Pomul este de dimensiuni medii. Ramificarea este aproape de unghi drept. Scoarţa trunchiului şi a ramurilor este caracterizată de crăpături mici. Ramurile sunt de dimensiuni medii, drepte, de culoare brună. Frunzele sunt eliptice, lipsite de strălucire, de culoare verde închis, marginea frunzelor este dreaptă.Tipul florilor este protogenic. Perioada de înflorire a florilor femele este la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Cei mai buni polenizatori sunt soiurile Cazacu, Iargara, Peschanskii, Cogâlniceanu. Fructul este de dimensiune medie, formă rotundă, fără margini. Învelişul este subţire, dens, aproape neted. Se deosebeşte prin calitate înaltă şi aspect comercial bun, productivitatea este înaltă şi lipsită de periodicitate. Soiul este universal, potrivit atât pentru utilizarea în scopuri industriale cât şi în consum curent în formă proaspătă. Soiul este rezistent la secetă, la căldură, suportă uşor iernile geroase friguri de până la 30,5 grade Celsius.

6.12. President (fructificare din anul 1)

President

7.Soiuri din Franta

Chiar daca in ultimii ani au inceput sa fie plantate in Romania, datorita faptului ca acestea (Lara, Fernor, Ferjean, Franchete) nu sunt adaptate inca conditiilor vitrege de temperatura din timpul iernii si primaverii (ingheturi tarzii) nu le putem recomanda inca. Plantatiile realizate pana acum in Romania ne indica pierderi in primii 3 ani de 20-70 % din numarul de plante precum si cresteri anuale scazute.

3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE

Producerea materialului săditor. Nucul se înmulţeşte pe cale generativă (prin sămânţă) şi pe cale vegetativă (prin altoire).

Nucul se înmulţeşte prin sămânţă atunci când se urmăreşte obţinerea de masă lemnoasă destinată industriei mobilei. Obţinerea de pomi altoiţi la nuc se face mai greu decât la celelalte specii. Altoirea în câmp dă rezultate numai în zonele în care temperatura medie din perioada mai-septembrie depăşeşte 18,5C iar oscilaţiile diurne să fie cât mai reduse (E.Schneiders, 1941).

În zonele în care nu se realizează aceste condiţii cum este şi ţara noastră, se recurge la altoirea la masă, urmată de forţare. Această tehnologie cuprinde următoarele aspecte:

• producerea puieţilor portaltoi (la ghiveci sau în şcoala de puieţi). Pomii trebuie să fie de 1-2 ani, cu un diametru la colet de 8-20 mm;
• producerea ramurilor altoi (în plantaţii mamă elită). Ramurile altoi trebuie să aibă o lungime de 60-100 cm şi diametrul de 8-20 mm, cu măduvă cât mai redusă (sub 1/3 din diametru);
• pregătirea puieţilor portaltoi constă în scos de la stratificare, dezinfectare (Topsin 0,1%), fasonare (se scurtează pivotul la 20-25 cm şi rădăcinile secundare la 2-3 mm), preforţarea, la temperatura de 26-28C şi umiditatea relativa a aerului 80-90%);
• pregătirea ramurilor altoi. Ramurile altoi păstrate la stratificat în nisip (0-5C) sau în camere frigorifice la 1-2C, în pungi de polietilenă, se scot de la păstrare şi se dezinfectează cu biofungicide.

Altoirea propriu-zisă (în perioada 1.XII-1.IV) se face prin toate metodele cu ramură detaşată în lemn. Cele mai bune rezultate la altoirea mecanizată se obţin prin aplicarea metodei de altoire în scăriţă sau omega, iar la altoirea manuală rezultate bune se obţin prin copulaţie perfecţionată, triangulaţie, despicătură.

Parafinarea la punctul de altoire, forţarea şi călirea se fac ca la viţele altoite.

Materialul astfel obţinut se plantează în pepinieră la 90 cm între rânduri şi 40-45 cm pe rând. Altoirea în câmp, în pepinieră se face cu mugur în fluier sau în fereastră şi cu mugure în placaj, iar supraaltoirea se realizează cu ramură detaşată sub coajă. Pentru înmulţirea nucului prin altoire se folosesc doi portaltoi:

1. Juglans regia - este compatibil cu toate soiurile cărora le imprimă o rezistenţă la secetă şi ger, potenţial productiv ce creşte odată cu vârsta. Este destul de sensibil la bolile sistemului radicular (Phytophtora cinamoni, Armillaria mellea, Agrobacterium) şi este tolerant la virusul Cherry leaf roll. În ţara noastră este un singur portaltoi omologat: Tg. Jiu 1(M.Popescu şi colab., 1993).

2. Juglans nigra - pomii altoiţi pe acest portaltoi prezintă următoarele avantaje: intră repede pe rod; au o vigoare cu 5-20% mai mică; productivitate ridicată; rezistenţă mai mare la ger; fructele sunt mai mari şi au mai mult miez. Pe lângă aceste avantaje, acest portaltoi prezintă şi unele dezavantaje cum sunt: compatibilitate la altoire mai redusă; pomii sunt mai sensibili la secetă şi mai pretenţioşi la sol; rezistenţă mai mică la bolile sistemului radicular; la 25-30 de ani majoritatea pomilor se usucă datorită sensibilităţii la virusul Cherry leaf roll, care produce o necroză liniară în zona de sudură dintre altoi şi portaltoi.

Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor. Plantaţiile de nuc sunt plantaţii de lungă durată, de aceea înainte de înfiinţarea lor trebuie făcute studii pe o perioadă lungă de timp (20-30 ani) în vederea stabilirii oportunităţii înfiinţării plantaţiilor. Astfel, plantaţiile de nuc se vor înfiinţa în bazinele de maximă favorabilitate pentru nuc.

Sistemul radicular al nucului fiind sensibil la boli impune înfiinţarea de plantaţii pe terenuri care nu au fost ocupate cu specii lemnoase sau care au fost defrişate în urmă cu 5-6 ani şi cultivate apoi cu plante furajere sau agricole. Cele mai bune premergătoare sunt leguminoasele, apoi ierburile perene, cereale şi prăşitoare. La fertilizarea de bază orientativ pentru condiţiile din ţara noastră se recomandă ca înainte de desfundare să se administreze 40-60 t/ha gunoi de grajd;

Gunoiul de grajd se foloseşte mai eficient dacă se distribuie în benzi late de 2-3 m de-a lungul viitoarelor rânduri de pomi înainte de desfundat.

Datorita schimbarilor climatice actuale pentru evitarea pierderilor de apa din sol, sistemul de plantare pentru culturile neirigate are la baza plantari de toamna sau in ferestreledin iarna (plantarea trebuie incheiata cel mai tarziu in 15 martie pentru a se asigura prinderea plantelor).

Sapatul gropilor se face de regula mecanic ( H-1m/L-1m/l-1m) cu un buldoexcavator cu cupa de 60-80 cm (este nevoie de aproximativ 1 m3 de pamant volum necesar pentru sistemul radicular) pentru a se asigura o cantitate de apa de minim 500 l/planta la pornirea in vegetatie.

Pentru culturile irigate se poate practica sistemul traditional de plantare (desfundat; nivelare; discuire).

Distanţele de plantare sunt determinate de combinaţia soi-portaltoi. Ele variază între 10-12 m între rânduri şi 8-12 m pe rând la pomii din soiurile cu fructificare terminală şi altoiţi pe J.regia şi 8-10 m între rânduri şi 6-8 m pe rând la pomii altoiţi pe J.nigra şi la soiurile cu fructificarea laterală altoiţi peJ.regia (M.Popescu şi colab., 1993).

Pichetarea în triunghi isoscel sau echilateral facilitează un regim de lumină mai bun. Plantarea nucului se poate face atât toamna cât şi primăvara timpuriu.

G.Mihăiescu (1967) precizează că prinderea este totală dacă se plantează primăvara devreme, iar pomii se scot din pepinieră tot primăvara aproape de momentul plantării.

Întreţinerea solului. Intervalul dintre randuri va fi mentinut in mod obligatoriu inierbat princultivare cu plante agroalimentare sau îngrăşăminte verzi.

Culturile intercalate nu trebuie să concureze pomii pentru hrană şi apă. Pe terenurile în pantă şi în zonele cu suficiente precipitaţii terenul se poate menţine înierbat parţial, provizoriu sau total.

Fertilizarea.

Cel mai important sistem de fertilizare ecologic recomandat are la baza utilizarea unor sisteme mixte agropastorale(pomicole si zootehnice) prin asocierea cresterii de animale (oi, vaci,pasari etc...)

Dacă fertilizarea de bază s-a făcut corect necesarul de P şi K este asigurat până la intrarea pomilor pe rod. În caz contrar în toamna anilor 3-4 se completează doza optimă printr-o fertilizareorganica suplimentară.

Tabelul 1. Îngrăşăminte bogate în potasiu (K)

Nume comercial	Firma	Compoziţia	P2O5 %	K2O %	Ca %	Mg %
Hapa Kali (sulfat de K)	Hauert	Sulfat de K		50
Magnesia Kainite	Landor	Sulfat de K şi Mg		30		6
Patentkali	Hauert	Sulfat de K şi Mg		30		6
Kali	Hauert	Sulaft de K		50
Sulfat de K 50%	Landor, Kali	Sulfat de K		50
Kainite magnesienne	Kali	Sare brută de K		11		3
Patentkali	Kali	Sulfaţi de K şi Mg		30		6
Solupotasse	Kali, Landor	Sulfat de K		50

Azotul este necesar din primii ani de la plantare când fiecărui pom trebuie să i se administreze câte 100 g N s.a. Până la intrarea pe rod cantitatea de N trebuie să crească anual cu câte 100 g N s.a. pe pom, administrat sub proiecţia coroanei. După intrarea pe rod doza de N furnizata prin aport de ingrasaminte organice va fi de 100-150 kg s.a./ha .

Tabelul 2. Îngrăşăminte organice bogate în fosfor (P)

Nume comercial	Firma	Compoziţia	P2O5 %	K2O %	Ca %	Mg %
Agri P15	Agribort/Fully	Fosfat brut, algă marină impregnată cu calcar	15		36
ASP 60	Feuerstein	S. Thomas	6		32	2,4
Biophos	Agroline	Fosfat brut	33		39
Dolophos	Reichmuth	Fosfat brut	15		29	4
Granuphos 18	Landor	Fosfat brut, rocă sedimentară carbonată	18		22	4,8
Litho Physalg 18	Timac	Fosfat natural moale; rocă sedimentară carbonată; algă marină impregnată cu calcar	18		31	1,8
Maxiflor P7	Landor	Fosfat brut	7		22	2,9

Irigarea. În zonele în care în perioada de vegetaţie cad mai puţin de 100 l/m² precipitaţii irigarea este obligatorie. La pomii tineri se fac 1-2 udări cu norme de 300-400 m³/ha, iar la pomii maturi cu 1500-2000 m³/ha. Apa se poate administra prin udare mecanizată sau pe brazde.

Tăierile la nuc

Tăieri de formare a coroanei. Formele de coroană indicate pentru cultura nucului sunt: vasul ameliorat, vasul întârziat şi piramida Leader cu 5-7 şarpante. Pentru conducerea pomilor sub formă de vas întârziat în anul I după plantare aceştia se scurtează la 1,2-1,3 m deasupra unui mugure stipelar. Varga la plantare prezintă pe suprafaţa ei muguri dispuşi în serie unul sub celălalt. Primii 3-4 muguri principali din partea de sus a vergii se îndepărtează pentru a favoriza creşterea lăstarilor din muguri situaţi sub aceştia care formează unghiuri de inserţie mai mari.

În perioada de vegetaţie la sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie, din lăstarii care apar se aleg trei prin care se vor forma cele trei şarpante la vas. Ceilalţi lăstari situaţi între cei aleşi se ciupesc.

În primăvara anului al doilea în martie-aprilie, se echilibrează şarpantele tăindu-le la acelaşi nivel, deasupra unui mugure exterior. De regulă planul de scurtare al şarpantelor va fi astfel stabilit încât din lungimea acestora să se îndepărteze maximum 1/3, iar intervenţia de tăiere se va face într-o porţiune de lemn matur. Celelalte ramuri se suprimă de la inel.

Dacă unghiurile de inserţie sub care au crescut şarpantele sunt prea mari sau prea mici, acestea se corectează prin înclinări sau dresări ale şarpantelor.

În primăvara anului al treilea, şarpantele alese se scurtează la 80-100 cm pentru proiectarea primei subşarpante iar la sfârşitul lunii mai se aleg lăstarii de prelungire care se îndepărtează.

Scurtarea şarpantelor la cca. 80 cm se va face şi în primăvara anilor IV şi V pentru obţinerea a încă două subşarpante pentru definitivarea coroanei.

Pentru conducerea pomilor sub formă de piramidă neetajată aceştia se scurtează în anul I la 1,2-1,3 m deasupra unui mugure stipelar.

În perioada de vegetaţie, la sfârşitul lunii mai se aleg trei lăstari, doi pentru primele două şarpante şi al treilea pentru prelungirea axului. Ceilalţi lăstari situaţi pe trunchi sau între cei aleşi se îndepărtează.

În primăvara anului al II-lea, după reglarea unghiurilor de inserţie la primele două şarpante se scurtează prelungirea axului la 30-40 cm deasupra ultimei şarpante. În mai se aleg doi lăstari, unul pentru şarpanta a treia şi unul pentru prelungirea axului. Această tehnică se continuă şi în anii următori până la obţinerea unui număr de 5-7 şarpante.

Începând cu anul al III-lea se vor scurta în fiecare primăvară şarpantele pentru formarea de subşarpante în număr de trei pe primele două respectiv două pentru următoarele 3-5.

În felul acesta nucul va creşte într-o coroană care va beneficia de o iluminare corespunzătoare pentru toate ramurile de rod şi toate fructele, producţiile obţinute mărindu-se considerabil.

În perioada de formare a coroanei lucrările de tăiere în uscat se vor limita la strictul necesar pentru realizarea formei de coroană propusă, iar lucrările în verde vor avea o pondere sporită. Pentru ca rănile provocate prin suprimarea lăstarilor să fie cât mai mici recomandăm îndepărtarea lor în fază erbacee.

Tăierile de întreţinere şi rodire constau în eliminarea ramurilor lacome, a celor concurente şi cu poziţii necorespunzătoare, a celor care împiedică pătrunderea luminii în interiorul coroanei. De asemenea, se fac tăieri de reducţie în ramurile de semischelet îmbătrânite, în vederea stimulării de creşteri noi cu potenţial productiv mai ridicat.

Nucul este o specie foarte sensibilă la tăieri. De aceea tăierile din perioada de repaus se vor face numai atunci când pericolul apariţiei de temperaturi negative a scăzut. Cele mai bune rezultate se obţin când tăierea se face la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcţie de mersul vremii. Tăierile executate prea devreme au repercusiuni negative asupra pomului. Vindecarea rănilor produse cu ocazia tăierilor se face greu la ramurile mai groase de 2-3 cm. De aceea rănile mai mari de aceste dimensiuni se vor proteja cu vopsea în ulei sau mastic.

Experienţa efectuată la Staţiunea didactică şi experimentală Ţimbureşti, de către M.Popescuşi I.Godeanu, au condus la concluzia că efectul tăierilor la nuc este dependent de momentul aplicării lor, poziţia suprafeţelor rănite, diametrul rănilor şi protejarea lor. Rezultatele cele mai bune au fost obţinute secţionând ramuri cu diametrul de 2-5 cm cu poziţie verticală sau oblică, în momentul intrării în vegetaţie şi cu protejarea suprafeţelor rănite.

Reîntinerirea nucilor bătrâni. Nucul are o mare putere de regenerare naturală. Sunt frecvente cazurile de nuci prăbuşiţi la bătrâneţe la care apar şi se dezvoltă de la bază lăstari viguroşi. Această proprietate a nucului trebuie valorificată. Tăierile de reîntinerire se fac la sfârşitul perioadei de rodire când ramurile de semischelet au îmbătrânit şi constau în tăieri de reducţie în lemn de 3-5 ani. Se recomandă evitarea suprimării ramurilor mai groase de 8-10 cm şi protejarea rănilor care apar în urma tăierilor.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Bolile cele mai păgubitoare pentru nuc sunt: bacterioza nucului (Xanthomona juglandis), antracnoza (Gnomonia leptostyla) care atacă lăstarii, frunzele, florile şi fructele.

Bolile sistemului radicular (Phytophtora cinamoni, Armilaria mellea şi Agrobacterium tumefaciens) care pot duce la uscarea pomilor se combat prin măsuri profilactice şi utilizarea unor portaltoi rezistenţi.

Dăunătorii problemă ai nucului sunt: viermele nucilor (Carpocapsa amplona), păduchii ţestoşi (Eulecanium corni), păduchii de frunze (Callaphis juglansis şi Cronophis juglandicola), omizile defoliatoare (Operoptera brumata, Hiphontria curea), acarienii (Aceria trestiota).

Pentru combaterea lor se aplică bioinsecticide şi bioacaricide specifice la momentele indicate de staţiile de prognoză şi avertizare.

Recoltarea şi valorificarea nucilor. Recoltarea nucilor se face în funcţie de modul de valorificare. Pentru dulceaţă de nuci verzi, recoltarea se face când fructele au 1,5-2,0 cm în diametru. Pentru lichior, nucile se recoltează înainte de întărirea endocarpului iar pentru sămânţă când epicarpul crapă.

În condiţiile ţării noastre recoltarea se realizează în trei reprize: prima când se recoltează circa 5-6% din producţie adunându-se fructele atacate de boli şi dăunători care se maturează mai repede. În a doua repriză se recoltează 70-80% din producţie. În vederea stabilirii momentului optim de cules, după ce pe majoritatea fructelor apar crăpături în zona punctului stilar se recoltează din 2 în 2 zile câte 100 fructe care se ţin 24 de ore în apă. Dacă după acest timp la 90-95% din fructe epicarpul se îndepărtează uşor recoltarea poate începe. Cea de-a treia recoltare şi ultima se face la cca. 2 săptămâni după a 2-a când se adună cca. 10-15% din fructe care încă nu erau mature. Recoltarea se face manual sau mecanizat. Recoltarea manuală se face prin scuturare cu prăjina sau cu funia. În acest scop de axul pomului se leagă un lemn gros care să depăşească înălţimea pomului de vârful căruia se leagă o funie groasă cu care se lovesc ramurile de jur împrejur.

Recoltarea mecanizată se face cu vibratoare speciale care scutură fiecare şarpantă.

Adunatul nucilor se face manual sau mecanic. După adunat nucile se separă. Cele nedecojite se încarcă în lăzi grătar şi se introduc în camere închise ermetic într-o atmosferă de 1% etilen la temperatura de 21-27C unde se ţin 12 ore. În lipsa acestor posibilităţi nucile nedecojite se introduc în saci, se udă bine cu apă rece din oră în oră, timp de 12-24 ore. Imediat după decojire fructele se spală în bazine speciale, se usucă până se reduce umiditatea de la 30-40% la 5-8%. Uscarea se face pe stelaje în locuri foarte bine aerisite în straturi de 8-10 cm lopătate de mai multe ori pe zi. După uscare nucile se sortează şi se albesc.