Real Time Web Analytics

18 мая 2015 г.

Fondurile Nerambursabile 2015 din partea Uniunii Europene pentru plantarea Livezilor de Nuci (Plantatii de Nuc).

Ce sunt fondurile europene?

Fondurile europene, sunt acele instrumente financiare create de Uniunea Europena, pentru Romania (si nu numai, Romania nu este singurul stat european care beneficiaza de aceste instrumente), segmentul privat si/sau public, cu scopul de a dezvolta anumite domenii si a sprijini tarile membre la atingerea anumitor standarde de dezvoltare, atat economica, dar si sociala sau culturala.

Ce inseamna fond nerambursabil?
Fondurile nerambursabile sunt acele ajutoare financiare care se acorda fara a mai fi restituite. Nu sunt credite, nu se percep dobanzi pentru acordarea lor, nu trebuie sa restituiti nici macar 1 euro.


Conform specialiștilor din piața agricolă, înființarea livezilor de nuci este una dintre cele mai bune investiții la acest moment. În perioada 2014 – 2020, Programul de reconversie pomicolă va finanța acest tip de investiție.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin impreună cu echipa sa, pun la punct un sistem prin care depunerea dosarelor pentru cele 14 măsuri din PNDR 2014-2020 se va face tot timpul anului, iar evaluările proiectelor vor fi trimestriale. ”Dacă un proiect nu intră în trimestrul 1, el intră în evaluare în trimestrul 2”, a explicat Daniel Constantin, pe scurt, mecanismul care va ușura viața agricultorilor.


Комментариев нет:

Отправить комментарий